Search
  • Liliana Dinescu

Somatizarea – emoțiile care ne provoacă afecțiuni

https://revistacariere.ro/inspiratie/wellbeing/somatizarea-emotiile-care-ne-provoaca-afectiuni/


Somatizarea este un fenomen ce poate apărea în viața fiecăruia dintre noi, iar relația dintre minte și corp este automată și involuntară. Emoțiile pe care noi le simțim au și un corespondent fizic. Este foarte important să nu despărțim psihicul de trup, ci să le privim ca pe un tot unitar. Cuvântul somatizare a apărut pentru a descrie anumite boli fizice ce păreau a avea o explicație emoțională, pe lângă cea fizică. Emoțiile și gândurile noastre sunt în continuă interacțiune cu corpul nostru, cu ceea ce manifestăm.

Cei mai mulți dintre noi tratăm propria minte ca fiind dușmanul nostru. Refuzăm să îi ascultăm semnalele, nemulțumirile, conștientizate sau nu, iar când organismul începe să somatizeze, dezvoltând diferite afecțiuni, agresăm organismul cu medicamente, de multe ori inutile (de obicei medicamente ce se prescriu în bolile organice de inimă, digestive, respiratorii etc).

Afecțiuni precum ulcerul, diabetul, hemoroizii, hipertensiunea, psoriazisul sunt câteva dintre afecțiunile psihosomatice care apar din cauza faptului că orice boală fizică poate fi menținută și agravată de stres și emoții negative.

Așadar, somatizarea este un răspuns clar la conflictele interne sau externe. Fiecare om are un anumit prag, dincolo de care, confruntat cu traumatismele existenței, riscă să somatizeze mai devreme sau mai târziu.

În literatura de specialitate, regăsim descrise 4 mecanisme ale somatizării. Aceste mecanisme sunt folosite de medici pentru a înțelege mai bine pacienții și pentru a-i direcționa către cel mai potrivit tratament pentru ei.

Amplificarea senzațiilor fiziologice Simptomele pacientului se accentuează odată cu grija sa pentru boala pe care simte că o are, și ajunge să exacerbeze urmările afecțiunii.

“Pacientul” familiei De multe ori când familiile trec printr-o perioadă dificilă, atenția se îndreaptă către un membru al familiei care prezintă semne de slăbiciune; familia își găsește unitatea în vindecarea membrului familiei.

Nevoia de a fi bolnavPentru pacienții cu sindrom somatic, expresia fizică a simptomelor devine o modalitate de a se elibera de stresul problemelor zilnice; pacientul preferă să se lamenteze despre starea de sănătate decât să înfrunte stresul emoțional.

Disociere Unii pacienți simt durere în lipsa unui stimul care să le provoace acea durere – luăm ca exemplu pacienții care încă simt furnicături în piciorul-fantomă după amputare; creierul transmite senzația pe care pacientul ar simți-o. Această disociere o regăsim și în somatizare.

Somatizarea, boala emoțiilor nerostite sau ascunse/disimulate

Psihosomatica este știința care studiază legătura dintre impactul gândurilor noastre și afecțiunile fizice. De cele mai multe ori pacienții cu tulburări somatice au dificultăți ori blocaje în exprimarea emoțiilor și, de aceea, au tendința de a-și folosi corpul în acest scop. Fiecare simptom fizic poate fi înțeles ca o reprezentare simbolică, în limbaj fizic, a unui conflict inconștient nerezolvat. Astfel, conflictul produce emoții dureroase, iar pacientul trebuie să îl nege, să-l reprime, să-l refuleze și să îl convertească într-un simptom.

Tulburarea de somatizare decurge din aceea că simptomele reclamate de pacienți au localizări somatice distincte, afectând cel puțin patru dinte ariile de funcționare organică (gastrointestinale – cel puțin două simptome, altele în afară de durere; articulare; coronariene; toracice, sexuale etc), în istoricul manifestărilor regăsindu-se cel puțin un simptom sexual, altul decât durerea.

Tulburarea de somatizare se poate naște pe fondul unor tulburări de personalitate, asociindu-se uneori și cu simptome anxioase sau depresive. Pacienții cu această afecțiune acordă un interes crescut manifestărilor somatice negative cu care se confruntă, apelând la consultații medicale și analize de laborator repetate, căutând cu consecvență justificarea condiției lor prin prezența unei afecțiuni somatice și de cele mai multe ori refuză explicațiile de ordin psihologic.

Somatizarile sunt, deci, reacțiile corpului, conștientizate sau nu, la neacceptarea și nerezolvarea problemelor reale de identitate, de stres, de decompensare a sistemului nervos. Corelația ce se stabilește este o relație simbolică între cauza declanșatoare și simptomul organic.

Ele apar atât în rândul adulților, cât și al copiilor. În cazul acestora din urmă, mecanismele de apărare fiind insuficient dezvoltate, simptomele vor fi zgomotoase. De exemplu, durerile de burtică îi pot împiedica pe copii să meargă la școală sau să participe la un concurs.

Există cinci emoții principale, dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice.

  1. Furia– o încărcare emoțională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputință de a mai schimba ceva sau de a accepta o situație de viață. Furia se manifestă adesea în planul fizic la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalți, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Dar se manifestă și la nivelul capului, cefei și picioarelor, dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul stomacului, dacă are legătură cu neputința, la nivelul mijlocului – spate – dacă are legătură cu lipsa de flexibilitate sau poate declanșa chiar infecții în corp.

  2. Frica– o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și la nivelul gâtului.

  3. Rușinea– declanșată de credința legată că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieții. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală.

  4. Neiertarea– apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii sunt supuși „greșelii“. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boală, în general, în întregul organism și, în mod particular, partea afectată este inima.

  5. Nesiguranța – apare atunci când ne lipsesc certitudinile – real sau imaginar – sau când ne pierdem încrederea în capacitățile noastre. Nesiguranța se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului.

Un prim ajutor emoțional fundamental în calmarea simptomelor, îl reprezintă conștientizarea emoției-sursă din spatele afecțiunii, frecvent cu ajutorul unui psihoterapeut.

Psihoterapia aduce la suprafață conștientizarea situației reale pe care o trăiește persoană și apoi modificarea modului în care este privită și abordată problema. Pacientul învață să își restructureze presupunerile patologice, să își exprime emoțiile și, în final, să-și schimbe comportamentele (triada gând-emoție-comportament). Din această perspectivă, psihoterapia în astfel de situații este cea mai eficientă, dar necesită timp, implicare și motivație din partea pacientului.

În analiza psihologică a unui pacient sunt luați în considerare factori importanți precum: constituția ereditară, nașterea, tipul de îngrijire din copilăria mică – traumatisme fizice și/sau emoționale, bolile copilăriei care pot crește vulnerabilitatea vreunui organ, climatul emoțional al familiei și trăsăturile de personalitate ale părinților și fraților, experiențe emoționale ulterioare în cadrul relațiilor intime și profesionale ale pacientului/ clientului.

În cazul în care acumularea de emoții depășește pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoționale ajung până în planul fizic și încep să se manifeste tot felul de afecțiuni ale corpului, de la cele mai ușoare până la boli foarte grave.

De cele mai multe ori tratamentul medicamentos psihiatric suprimă simptomele neplăcute pe durata lui, dar nu rezolvă problema, dacă în acest timp nu se lucrează la vindecarea psihicului, simptomele revin iar și iar. Tehnicile psihoterapeutice și un proces de dezvoltare personală, în cea mai mare parte a cazurilor au rezolvat problematica somatizărilor la nivel organic.

7 views0 comments